Scrisoarea 25, 1927, p. 81 (Pilda despre fiul unui om bogat)

Cartea «fructele înțelepciunii. Scrisori», p. 81

inimă prieten... Fie ca lumânarea lui să strălucească.

Ai scris că nu înțelegi noile explicații ale Torei în scrisoarea mea, dar ar fi trebuit să fie clare pentru tine. După ce ai nivelat calea muncii tale, tu, desigur, le vei înțelege, pentru că de aceea ți-am scris despre ele.

În ceea ce privește cuvintele „răutatea a devenit meritele lui”, ai spus că, revenind la Creator, o persoană vede cu ochii săi că Creatorul l-a forțat să facă greșeli și, în același timp, le corectează din toată inima, de parcă aceste infracțiuni ar fi săvârșite de el după propria sa voință. Prin urmare, răutatea și devenirea meritului etc. Cu toate acestea, încă nu ați ajuns la subiect. La urma urmei, până la urmă, meritele sunt infracțiuni forțate și nu răutate. Și când ai analizat păcatul pe care l-a comis Adam Rishon, te-ai abătut și mai mult de la cale, obligându-și sufletul să treacă prin exil din cauza ofensării forțate și prezentând ofensa forțată ca o conduită greșită. Ați spus că acest lucru nu este important dacă copilul este el însuși murdar sau ca urmare a acțiunilor tatălui său - la urma urmei, el este murdar în cele din urmă și trebuie să se spele. Aici voi fi surprins cum a venit murdăria din puritate?

Ultimele tale cuvinte sunt sincere. Te-ai dus în locuri necunoscute și din obișnuință ai luat turma de turme care nu-ți aparțineau. De aceea nu ai înțeles cuvintele mele legate în mod specific de tine și de nimeni altcineva. Doamne ferește ca aceste cuvinte să fie suficiente pentru tine, ca să nu mai cadă în viile altora. Se spune în cartea Zohar: „Omul nu poate fi direcționat către un loc de care nu are nevoie”.

Ai scris că ascund sensul cuvintelor mele între rânduri. Se spune: „Nevoile poporului tău Israel sunt numeroase”, etc. La urma urmei, nu există oră pentru tine asemănătoare cu alta. Se spune: „Cei care plutesc la intrare fug și se întorc, dar poarta nu este deschisă”. Nu există limită pentru schimbarea stărilor lor. Când scriu sau pronunț cuvintele Torei, le exprim astfel încât să beneficieze cel puțin câteva luni, adică astfel încât să devină clare în momentele potrivite în timp. Ce ar trebui să fac dacă momentele potrivite nu sunt numeroase, dacă există mai mult gol decât fermitate, iar cuvintele mele sunt uitate?

Desigur, este în general imposibil să văd sensul cuvintelor mele ca o minte umană speculativă, deoarece ele sunt rostite și sunt alcătuite din litere ale inimii.

Ți-ai imaginat ceva, ai intrat acolo și nu ai putut să ieși, pentru că te-ai săturat de calcule. Cu această ocazie, vă voi spune într-un sens general că este cel care se întoarce din dragoste care primește fuziunea maximă, adică vârfurile treptelor. Ei bine, o persoană care este pregătită pentru păcate se află în partea de jos a prăpastiei. Acestea sunt cele două puncte care sunt cele mai îndepărtate unul de celălalt în toată această realitate.

La prima vedere, „întoarcerea” ar trebui să fie numită „perfecțiune”. Totuși, acest cuvânt indică faptul că totul este pregătit în avans și fiecare suflet este deja în toată lumina, binele și veșnicia lui. Doar din cauza „pâinii rușinii” sufletul a ieșit din această stare prin abreviere până s-a îmbrăcat într-un corp posomorât. Numai datorită lui se întoarce la rădăcina ei, unde a fost până la reducere, cu o recompensă din întreaga cale teribilă pe care o făcuse. În total, recompensa este o adevărată fuziune. Cu alte cuvinte, sufletul scapă de „pâinea rușinii”, deoarece vasul său de primire se transformă într-un vas de recul și este asemănat în funcție de proprietățile creatorului său. Am vorbit deja mult despre acest subiect.

De aici veți înțelege că dacă căderea are loc cu scopul de a ridica, este considerată o creștere, nu o cădere. Într-adevăr, căderea este esența ascensiunii, deoarece literele de rugăciune în sine sunt pline de abundență. Dar o scurtă rugăciune va duce la o reducere a abundenței din cauza lipsei de litere. Înțelepții au spus: „Dacă fiii lui Israel nu au păcătuit, li s-ar da doar cinci cărți din Tora și cartea lui Yehoshua”. Și destul de înțelegător.

Puteți da următorul exemplu. Marele bogat avea un singur fiu de o vârstă fragedă. A venit ziua în care tatăl meu a trebuit să plece departe de casă mulți ani. iar omul bogat era speriat: indiferent cum fiul său și-a risipit proprietatea în scopuri rele.

Reflectând, și-a schimbat proprietatea cu pietre prețioase, perle și aur. Apoi, după ce a construit un subsol mare adânc în subteran, a ascuns toate obiectele de aur, pietrele prețioase și perlele din el și și-a așezat și fiul acolo.

După ce și-a chemat credincioșii slujitori, le-a ordonat să se asigure că fiul nu părăsește subsolul până la vârsta de 20 de ani. În plus, tatăl a ordonat să coboare mâncarea și băutura fiului său în fiecare zi, dar în niciun caz nu-i dă foc și lumânări, verificând că nu există crăpături în pereții prin care razele soarelui pot intra în subsol. Și de dragul sănătății fiului său, Părintele le-a poruncit slujitorilor să-l scoată din subsol timp de o oră în fiecare zi și să meargă cu el pe străzile orașului – dar cu bună protecție ca să nu scape. Când fiul are 20 de ani, îi vor da lumină, vor deschide fereastra și îi vor permite să iasă.

Desigur, durerea fiului nu cunoștea limite. Mai mult, în timp ce se plimba prin oraș, a văzut că toți tinerii mănâncă, beau și se distrează pe străzi, fără gardieni și fără termen limită, și el este în închisoare, iar momentele de lumină sunt numărate de el la oră. Dacă încearcă să fugă, este bătut fără o umbră de milă. Și cu atât mai mult este zdrobit și abătut, pentru că a auzit că tatăl său însuși i-a adus toată această nenorocire. iar slujitorii urmează doar instrucțiunile Tatălui. Desigur, fiul crede că tatăl său este cel mai crud monstru dintre tot ce au fost, pentru că este pur și simplu nemaiauzit.

În ziua în care fiul avea 20 de ani, slujitorii, după porunca Tatălui, i-au coborât o lumânare. Tânărul a luat o lumânare și a început să se uite în jur. Ce vede? pungi pline cu aur și bogăție regală.

Abia atunci și-a dat seama că tatăl său era cu adevărat milos și nu avea grijă de binele lui. Fiul și-a dat seama imediat că servitorii, desigur, îi vor permite să părăsească liber subsolul. Așa a făcut: a părăsit subsolul - și nu mai există protecție, nu există slujitori cruzi și el este mai bogat decât tot pământul bogat.

Cu toate acestea, nu s-a întâmplat nimic nou cu adevărat. Se dovedește că inițial a fost un mare om bogat în toate zilele vieții sale. Adevărat, în propriile sale senzații a fost sărac toată viața, nefericit și învins până la capăt, dar acum, într-o clipă, a devenit colosal de bogat și „a urcat dintr-un abis adânc pe un vârf de munte”. Cine poate înțelege această pildă? O persoană care înțelege că „răutățirea” este acel subsol adânc cu protecție de încredere, de unde nu poți scăpa. Aici mă voi întreba dacă înțelegi asta.

Situația este simplă: subsolul și protecția de încredere sunt toate „câștigătoare”, mila Tatălui față de Fiul, fără de care nu s-ar îmbogăți niciodată, ca un tată. Cu toate acestea, „întreținerea” este „răuși cu adevărat intenționați”, și nu „supravegheri” și nu „răciri forțate”. Înainte ca fiul să se întoarcă la bogăția sa, percepția lui a fost dominată de senzație, în deplină și în sensul deplin. Dar după ce s-a întors la averea sa, vede că toate acestea au fost mila Tatălui și deloc cu cruzime.

Este necesar să înțelegem că iubirea care leagă Tatăl de singurul Său Fiu depinde de conștientizarea milei Tatălui față de Fiul, a cărei manifestare a fost subsolul, întunericul și protecția de încredere, pentru că Fiul vede mare grijă și înțelepciune profundă în această milă a Tatălui.

Cartea sfântă a lui Zohar vorbește și despre asta. Se spune în ea că cea care a primit o întoarcere, Sfânta Shechina se dezvăluie ca o mamă mărinioasă care nu și-a văzut fiul de mult timp. Ei au făcut multe fapte minunate pentru a se vedea și au fost supuși unor mari pericole din această cauză etc. În cele din urmă, libertatea mult așteptată le-a venit, așteptată cu atâta nerăbdare, și au fost onorați să se vadă. Apoi mama se grăbește la fiul ei, îl sărută și îl consolează și poartă o conversație intimă cu el toată ziua și toată noaptea. Ea vorbește despre dor, pericolele care o așteaptă pe drum și despre ceea ce a fost invariabil cu el de la bun început. Shekhina nu l-a părăsit, suferind peste tot cu el, dar nu a putut să-l vadă.

Este scris în cartea Zoharului că mama îi spune fiului ei: „Aici tâlharii ne-au atacat, dar am fost salvați de ei. Și aici ne ascundeam într-o gaură adâncă,” etc. Ce prost nu va înțelege marea dragoste, tandrețe și răpire care bat din aceste povești care le mângâie inimile.

Adevărul este că înainte de a se întâlni față în față, suferința care a fost simțită a fost mai grea decât moartea. litera „a (ע) în cuvânt "dezastru" (נגע ha) a stat la sfârșit, dar acum este la început - nu o combinație literală, ceea ce, desigur, înseamnă "plăcere" (ענג neg). Aceste două puncte strălucesc numai după ce sunt întruchipate - cam într-o singură lume. Imaginați-vă că tatăl și fiul, care așteptau cu nerăbdare să se întâlnească de ani de zile, s-au văzut în cele din urmă. Cu toate acestea, fiul este surd și mut și, prin urmare, nu se pot bate joc unul de celălalt în niciun fel. Se pare că, practic, dragostea stă în plăcerile corespunzătoare nivelului regal.

Yehuda Leib